asteroid interstelar

„Oumuamua” – primul vizitator din afara sistemului nostru solar

Pe 19 octombrie, telescopul Pan-STARRS 1 din Hawaii a observat o miscare ciudată in sistemul nostru solar. S-a dovedit a fi un vizitator de dincolo de sistemul nostru solar, ceva diferit de ceea ce astronomii au mai văzut pana acum. Un studiu despre el a fost publicat la inceputul acestei saptamani, in revista „Nature”.

La început, astronomii au crezut că lumina slabă care se mișca rapid era o cometă sau un asteroid care provenea din sistemul nostru solar. Dar pe baza orbitei sale, astronomii și-au dat seama că obiectul a venit din spațiul interstelar.

Au acționat rapid și mai multe telescoape s-au concentrat asupra obiectului timp de trei nopți, pentru a vedea despre ce este vorba, înainte ca acesta sa indeparteze, cu o viteza de 85.700 mile pe oră.

Ceea ce am descoperit a fost un obiect rotativ rapid, de dimensiunea cel putin a unui teren de fotbal, si care s-a schimbat foarte mult în luminozitate„, a spus autorul studiului, Karen Meech, de la Institutul de Astronomie al Universității din Hawaii și liderul echipei de cercetatori.

Obiectul cu aparenta de roca si de forma unei tigari are o culoare brun – rosiatica, calcinata datorita milioanelor de ani de radiații cosmice. Orbita și forma sa il plasează sigur în categoria obiectelor interstelare. Cel mai probabil are un conținut ridicat de metal și se rotește in jurul axei proprii la fiecare 7,3 ore.

Acest obiect este primul ce a primit denumirea de asteroid interstelar, desemnat oficial ca A / 2017 UI de catre International Astronomical Union , care a creat categoria dupa aceasta descoperire.
Dar asteroidul are si un alt nume oficial: „Oumuamua„. Denumirea, in limba hawaiană, datorata locului unde a s-a aflat telescopul care l-a descoperit, înseamnă „un mesager din trecutul îndepărtat„.

(sursa: cnn.com)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *