Mieux plus tard?…

La jumătatea ciclului electoral 2016-2020 România încă mai caută o alternativă la populismul autoritar promovat fără succes de Vadim Tudordar care i-a adus „beneficii” liderului PDL-ist Traian Băsescu. Ambii s-au poziționat anti-sistem, cu toate că aveau informații (și oameni) din interiorul sistemului.

Diferența în favoarea ultimului a fost că a avut și susținere, nu doar pe față, de la mai toți licuricii care gravitează în jurul României. Creditul politic dobândit prin legitimare electorală le permite politicienilor să ia măsuri uneori impopulare – planificate, de obicei, în prima parte a ciclului de guvernare. Partea a doua a ciclului electoral (adică lunile care urmează de acum înainte) este cea rezervată măsurilor ceva mai populiste, cu iz electoral.

PSD este cam în urmă cu agenda după ce a schimbat 3 premieri, așa că a cam amestecat măsurile impopulare (celebra ordonanță 13 înlocuită abia acum cu „legile” justiției – ce pleonasm!) cu cele așa-zis populare, respectiv legea salarizării (unice) bugetare, condimentată cu plimbarea contribuțiilorde la angajatori la angajați.

Două tipuri de populism

Totuși, vorbim de un partid auto-declarat drept social-democrat care în ciuda populismului afișat, nu se sfiește să adopte măsuri de dreapta, atunci când interesele sale o cer. Și, cel puțin deocamdată, interesele și discursul PSD-ist converg tot spre populismul autoritar, centralizator al deciziei, care afirmă că omul potrivit (fie acest Op=Grindeanu, Tudose, Dăncilă ~ Dragnea) va reprezenta interesele oamenilor la locul nepotrivit – adică ajuns la putere, în funcții publice.

Acest sistem este însă antidemocratic și folosește cel mai ades țapi ispășitori, în loc să rezolve problemele alegătorilor. După ce în campanie a fost vorba de Cioloș, scos nepot al lui Soroș, în prima parte a ciclului electoral țapii au fost chiar Grindeanu și Tudose, și vor fi cu siguranță și Dăncilă și în cele din urmă chiar lidero maximo Dragnea, dacă interesele „sistemului” perpendicular o vor cere.

Intrarea tardivă a lui Cioloș în politică printr-o „mișcare” rezultată dintr-o platformă în jurul căreia gravitau atât USR-iști cât și PNL-iști nu va face decât să ofere muniție PSD-ului.

Acesta își va găsi în sfârșit un adversar natural (guvernarea anterioară) și n-ar fi exclus ca astfel luptele intestine din partidul și coaliția de la guvernare să ia sfârșit. Ce lipsește în politica românească este un partid reformist, capabil să și implementeze cu adevărat, nu doar să declare planuri de măsuri și „realizări” mărețe.

Din păcate, niciun partid reformist nu poate funcționa fără susținere politică, ceea ce ne-ar putea duce, urmând valul (sau „trendul”) spre un populism reformator.

Tic-tac! Tic-tac!

A venit timpul ca din „spuma mării” – cum spunea acum câțiva Sebastian Lăzăroiu – sau a străzii să se nască acel partid (fie că e „Albă ca Zăpada”, fie „Cei 7 pitici”) care să fie și populist, adică să câștige procente = destule locuri în parlament, și reformator. Nu mai e loc doar de populism (uzat întâi de PDL și acum de PSD), nici de cioloșală – adică de simulacrul de reformă cu voie de la stăpânire, mimat de Cioloș cât s-a aflat la guvernare.

Dacă PSD-ul a reușit să distrugă până și ideea de populism (nu mai crede nimeni promisiunile lor), s-ar putea ca Dacian Cioloș să descopere peste vreo trei luni (cam atât durează de la depunerea actelor de către un partid până ce acesta să fie efectiv înscris în Registru) că și zilele reformismului moderat au cam apus.

Partidul mișcarea (sic!) România împreună sună – nu se știe cum va fi, dar așa sună: elitist și cam… hipster. Sau dacă ne luăm după inițiale, MRÎ vine după MRU, un partid care sună cam la fel, dovadă clară că băieții din autobază nu se îndepărtează de Unitate. Atâta doar că România nu este tocmai tigrul economic care să-și permită jumătăți de măsură.

Nu de „manuale unice” cu scopul mascat al economiilor la buget avem noi azi nevoie, ci de creșterea urgentă a bugetului educației până spre 6%, dacă vrem să nu rămânem la coada Europei; de aplicarea criteriilor de competenţă în toate domeniile vieții economice și sociale, mai ales în administrație. Și nu de noi și noi referendumuri, ci de aplicarea prevederilor ultimului, adică un Parlament bicameral format din maxim 300 de membri.

Marius Iacob

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *