Plimbarea contribuțiilor, un fotbal politic?

Care este miza reală a unui război ce pare să nu intereseze pe nimeni, legat de plimbarea contribuțiilor de la unii la alții? În curând se pare că va fi vorba de cele aproximativ 2,3 milioane de angajați în privat versus 600.000 companii, pentru că în cârca acestora din urmă va pica toată majorarea salarială. Un prost aruncă o piatră în apă și zece deștepți se chinuie s-o scoată, nu-i așa?

Vorbim de o piață cu inerție foarte mare: deși resimte acut lipsa forței de muncă, a fost nevoie ca guvernul să majoreze salariul minim pentru ca patronii să mai adauge ceva la salarii. Acum este vorba de reacredință, pe de o parte, și apel la bunăvoință, pe de alta. Reacredință din partea lui Liviu Dragnea, care a promis în campania electorală de anul trecut majorarea salariilor bugetarilor cu 25%, pentru a recupera ce-a tăiat Băsescu.

Un an mai târziu, Mihai Tudose nu mai are pe unde să scoată cămaşa. Legea salarizării unitare, cea prin care ar urma să crească lefurile la stat, depinde de plimbarea de contribuţii de la angajator la angajat. Majorarea salariului brut cu 25% , însoţită de dublarea contribuţiilor plătite de angajat, ar face ca salariul net să rămână în mână cam acelaşi, palpabil fiind doar între un 3 spre 4%.

Așadar lupta e pentru ca Liviu Dragnea să-și poată păcăli mai departe electoratul, scoțând niscaiva castane din foc cu mâna celor din privat. Dar dacă cei au pixul și bugetul altora pe mână nu pot scoate mai mult de 3-4%, de ce ar face-o privații, unde orice majorare trebuie să-și găsească și sursa suplimentară de venit? Acesta este un joc periculos de-a: ia să vedem dacă putem păcăli și privații, așa cum păcălim armata de bugetari.

Cine câștigă și cine pierde în acest joc?

Singurul argument de partea fotbalului cu contribuțiile: se elimină birocrația. Măsura ar simplifica hârțogăraia cu salariile și ar ușura probabil colectarea taxelor, după haosul de rigoare. Argumente CONTRA sunt mai multe: în primul rând, companiile ar pierde o formă de creditare mascată. În al doilea rând, deși contribuțiile lor se vor micșora, s-ar putea să profite de această oportunitate pentru a mai face încă o economie, așa că vor menţine salariile nete, respectiv vor mări bruturile doar acolo unde există criză de forță de muncă (ingineri, muncitori în construcții).

Așa că s-ar putea ca unele locuri de muncă (șoferi, ospătari, etc), unde există destul personal dar și fluctuație, să fie cele mai afectate. La fel, acolo unde simt ei că stau mulți absolvenți la ușă: cum ar fi economiștii sau medicii, pentru că facultățile astea încă mai produc, deși nu se știe pentru cine (mulți medici pleacă din țară).

Dragnea vrea să-și acopere promisiunile cu o iluzie și un dram de speranță: aceea că privații, în criză de personal, vor cupla la manevrele PSD pe hârtie. Dar s-ar putea foarte bine să nu fie așa. Dacă statul vrea să plimbe contribuțiile dintr-o parte în alta, s-ar putea ca și privații să plimbe niște sume, să ia de undeva și să pună altundeva. Iar aceștia sunt termeni incerți. Nu se știe nici de unde vor lua, nici unde vor pune și nici cum vor reacționa angajații la atari nesiguranțe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *