Detașarea

În turneul său fulger prin Europa de la sfârșit de august, proaspătul președinte Emmanuel Macron încerca să atragă voturi pentru o inițiativă a franceză susținută tacit de Germania: modificarea Directivei europene privind detașarea. România făcea parte, pe atunci, din grupul statelor est-europene care se împotriveau modificării propuse de Franța, care vedea în această directivă o formă de concurență neloială și insista că muncitorii est-europeni trebuie plătiți cel puțin cu salariul minim din țara în care merg să lucreze. Discursul său de atunci a apărut în diferite variante, care mai de care mai „diplomatice”, una fiind traducerea apărută în presa de limba română și alta, formularea transmisă în limba franceză de către Ambasada Franței. Țările din Europa Centrală și de Est care nu aveau așa mulţi lucrători detaşaţi în Vest (cazul Austriei sau Bulgariei) erau de acord cu modificarea directivei. Țări ca Slovenia și România, din partea cărora se presupunea că există o opoziție, sau Cehia și Polonia, care se opuneau clar, beneficiau în fiecare an de această portiță legală.

Pentru treizeci și cinci de mii de angajați ai companiilor române detaşarea pare un instrument util. Sau, mai degrabă, pentru patronii acestor companii, decât pentru angajați. Proiectul de modificare al directivei 96/71/CE  privind detașarea a fost supus atenției Comisiei de specialitate a PE și votat cu 32 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 13 abţineri. De fapt, detașarea este un tip de mobilitate reglementat până acum de o legislație slabă la nivel european, într-un context ce creează companii puternice, care-și permit să aleagă între reguli difuze, negociabile la nivel transnațional, și muncitori fragili ale căror drepturi rămân suspendate între țara de unde au plecat și țara unde lucrează.

Nu există o evidență clară a categoriilor sociale sau a grupelor de vârstă afectate de acest fenomen: știm doar că 5 milioane de români lucrează în străinătate, pentru că le simțim lipsa. Statisticile noastre nu spun mare lucru despre migrația pentru detașare. Știm că majoritatea românilor afectați de modificarea legislației europene privind detașarea lucrează în transporturi, iar cele mai dificile meserii pe care românii le practică în Germania (în inima Europei) sunt cele în sectorul construcțiilor și în industria cărnii.

Foto: France 3 Region

Orice informații ai căuta despre acest subiect pe internet, nu prea ai ce să găsești. Ca să afli cum stă treaba, trebuie să iei trenul sau avionul și să mergi acolo, la fața locului: în Germania, în inima Europei. Ca să afli că muncitorii românii pot fi vânduți de la o companie de intermediere la alta, și să fie, chiar acolo, victime ale întregului lanț economic. După actualele reglementări, un român detaşat în Germania va trebui remunerat cel puţin cu salariul minim pe economie stabilit în Republica Federală. Care este problema aici? Că va câștiga mai puțin pe seama lui firma de recrutare din România? Nicio problemă, dacă acest câștig îi va rămâne cel a cărui forță de muncă a constituit până acum obiectul „bișniței”.

Problema reală este alta: că muncitorii români ajung în această situație și acceptă să fie exploatați din cauză că ajung acolo fără să cunoască limba. Este prețul fenomenului de aculturație la care suntem supuși din cauza lipsei de organizare de care dăm dovadă ca nație. Care ar fi problema ca 20 de muncitori să-și facă o firmă și să angajeze un neamț care să-i reprezinte în relația cu angajatorii, dacă tot nu știu limba? În loc să dea fiecare 700 de euro unui samsar, le-ar fi mai simplu să-i dea aceluia 3.000, iar de restul sumei să-și plătească cursuri de limba germană.

*acest articol a fost scris după vizionarea spectacolului „Detașat”, produs de Reactor de creație și experiment, care se va juca pe 14 noiembrie în București, la Centrul de Teatru educațional Replika.

Spectacolul este un colaj care include povești ficționalizate ale românilor care lucrează în Germania, în construcții și industria cărnii, și explicații despre sistemul de migrație prin detașare. Textul adaptat pentru montare se concentrează asupra poveștii unei femei care lucrează într-un abator din Germania și urmărește plecarea ei în străinătate (cu ce speră și ce găsește în realitate), și perspectivele altor actori economici care profită material de pe urma migrației ei.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *