„Cind zicem dar… 2018, zicem plebicist, cind zicem plebicist, zicem… 2018”

Au fost, mai întâi, 5 plebiscite: unul în 1864, organizat de Alexandru Ioan Cuza spre a-şi justifica lovitura de stat şi dizolvarea Parlamentului care se opunea reformelor şi spre adoptarea Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. Apoi, după nici doi ani, Locotenenţa Domnească ce i-a luat locul „Domnitorului Unirii”, a organizat un alt „plebicist”, cu scopul confirmării populare a desemnării ca principe al României a lui Carol I. Un alt Carol, al II-lea, a organizat un alt plebiscit în 1938, spre a aproba noua Constituţie ce instituia dictatura regală. După înlăturarea de la guvernare a legionarilor, în ianuarie 1941, generalul Antonescu a avut nevoie de… „încuviinţarea” norodului şi a organizat alt plebiscit, urmat, spre finalul aceluiaşi an, de încă unul, cu scopul de a aproba continuarea războiului la est de Bugul de Sud, alături de Germania, împotriva URSS.

PLEBISCÍT, plebiscite, s.n. Consultare prealabilă a cetăţenilor, care urmează să se pronunţe prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanţă deosebită. [Pl. şi: plebiscituri] – Din fr. plébiscite.

Primul referendum a fost convocat de Ceauşescu, în 1986, spre a încuviinţa reducerea cu 5% a cheltuielilor militare ale ţării. După căderea regimului comunist, în 1991, electoratul a fost din nou chemat, spre a se pronunţa pentru sau contra noii Constituţii, care a fost modificată şi supusă altui referendum, în 2003. În fine, anul 2007 deţine un… record, din acest punct de vedere, cu două astfel de consultări populare: una în mai, care l-a readus în funcţie pe preşedintele Băsescu, suspendat de Parlament şi alta – în noiembrie, pentru aprobarea trecerii la sistemul de vot uninominal, în varianta prezidenţială.

(sursa: panagelis.wordpress.com)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *