Cateodata, bratara cu #rezist strange cam tare…

Frecventa nebuna a iesirilor in strada, mai ales cea din primele 12 luni de proteste, ne-a imprietenit pe multi dintre noi, o prietenie sau o camaraderie, mai bine spus, intru ideea generoasa ca putem schimba ceva… Actiuni comune, uneori reusite, alteori ratate, zile de iarna sau de vara in care suflul scazuse, ramaneam din ce in ce mai putini…

Reveniri in forta, in anume momente, considerate critice, moduri diferite de protest si, pana la urma, o cristalizare a ideilor fiecaruia, o alegere absolut normala a felului in care suta sau sutele de oameni ce se vedeau mai des, acolo, si-au ales sa continue… sau sa se retraga!

Desigur, fb-ul a facut ca acest fenomen sa fie inteles in scopul lui, apreciat, aplaudat, din pacate insa, dinspre multi au venit consideratii doar de pe mantinela… la fel, ecranele diverselor posturi TV au luat lucrurile subiectiv, in functie de politica postului si de cea a realizatorilor de emisiuni… care, la randul lor, au avut mereu doar informatii trunchiate…

Efuziunile au facut de multe ori rau, la fel ca si impasibilitatea… Sau ca ura celor ce continua sa traiasca inregimentati in studiouri platite din banii imperiilor de carton… Am trait pe pielea mea, de multe ori, momentul in care, in strada, adrenalina iti urca in sange si, pe buna dreptate, devii un justitiar mult mai contondent… fata de mizeriile gastii aflate la butoane!

Am vazut impaunari fara substanta, „selfi-uri” ale ego-ului duse spre penibil, am inteles poate nevoia de a fi „vazut”, de a perpetua o stare de revolta, printr-un fel de auto-verificare a actiunilor de zi cu zi, in fata publicului… virtual sau participant…

Am vazut si lucruri minunate, am vazut sinceritate, am vazut consecventa, am vazut eroism, dar am vazut si teatru, am vazut si provocari, am vazut si absurdul jandarmeriei, am vazut si multe fake-uri…

De ce am scris toate astea? Pentru ca suntem mai batrani si mai intelepti cu un an si sase luni… Pentru ca sunt o multime de crevase create intre #rezistenti… si eu le-am trait, le-am traversat insa cu calm… si am ales si eu, ca toti ceilalti, o cale… a mea! Astfel, cred ca inteleptindu-ne, avem sansa sa functionam altfel, nu neaparat pupand toti Piata Victoriei, dar onorand-o prin contributia fiecaruia… Altfel, bratarile cu #rezist incep sa stranga din ce in ce mai tare…!

Sorin Alexandru Sontea

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *